Motiv de inspiratie

  Astazi m-am trezit cu inspiratie pentru margelit, motivul fiind un obiect realizat de strabunica mea, care din pacate a murit de mult, saraca, si nu a mai apucat ziua in care stranepoata ii va expune o lucrare pe blog.

   Este un articol vestimentar rusesc care se poarta ( sau se purta pe vremea aceea) pe cap, de tinerele casatorite care nu mai puteau iesi in lume cu cositele in vant.  Ma intreb de unde se inspira sa coase atatea modele, mereu diferite, complexe si inedite cand locuia intr-un satuc in care evenimentele deosebite erau cele in care ajungea cursa ( autobuzul)  de seara si ne furisam la poarta sa vedem cine, cum a mai venit . Poate fi talentul pentru culoare, pasiunea pentru ceea ce facea ? La vremea respectiva ( aveam pana in 7 ani cand mergeam in vacante acolo ) nu aveam maturitatea necesara pentru a aprecia si a invata ceva din lucrarile ei . Totusi eram fascinata de cutiutele de margele din "camera din fata" sau " camera de curat", care mirosea a naftalina si stiam ca ascunde lucruri pretioase. Ma rugam de strabunica sa ne dea ( mie si surorii mele) cateva margelute sa ne facem o bratarica , ceva. Evident ca la sfarsitul vacantei nu plecam cu nici unele, toate se rupeau, dar le putea recupera linistita, dupa plecarea noastra, din gusa gainilor pregatite pentru o ciorba sau alta bunatate.
    In final ......ce sa mai zic. Incep sa lucrez ceva din margele, sper sa iasa ...cat sa ma mandresc, ca o urmasa ce sunt.

Despre amintiri

         Astazi m-au coplesit amintirile, din cauza vremii cred. Am aflat de la o partenera de drum ca in 13 mai va fi lansat filmul " The way", cu Charlie Sheen , o pelicula despre Camino de Santiago, asa ca m-am gandit sa va impartasesc cateva impresii despre cele petrecute in cele 26 de zile, cat a durat calatoria.

     Drumul incepe in Franta, din St. Jean Pied du Port, traverseaza Pirineii si continua de-a lungul Spaniei , parcurgand astfel 820 km. Am luat hotararea de a pleca din nevoia unei pauze departe de tot si de toti, dar cu teama ca nu voi rezista fizic.
   Prima lectie invatata a fost sa nu imi subestimez forta si sa nu spun " nu pot" pana nu am incercat. A fost incredibil pentru mine sa aflu ca pot merge si 45 km/zi intr-o zi torida , ca pot trai o luna cu ceeea ce incape intr-un rucsac, ca nu am nevoie de atatea lucruri care acasa mi se pareau indispensabile , ca pot dormi pe jos intr-o sala de sport, ....ca pot traversa o tara pe jos. 
   Am cunoscut oameni din multe tari , culturi diferite, dar acolo toti eram calatori si ma simteam mai acasa decat in tara mea. Imi amintesc ca un batran din Japonia a ramas fara rucsac si fara bani, dar lumea s-a mobilizat imediat, iar el si-a continuat drumul mai departe , ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
 N-as putea spune care a fost cea mai placuta amintire, insa cea mai pregnanta a fost cea din Hontanas, un satuc in mijlocul desertului, efectiv o groapa in pamant, cu 70 de locuitori.. Dupa-amiaza nu promitea nimic deosebit insa am avut sansa sa particip la o fiesta adevarata , cu specialitati de mancare si vinuri spaniole, dansuri in jurul unui imens foc de tabara , in mijlocul unor oameni extrem de primitori, care ne-au oferit totul in schimbul companiei noastre.
  Intamplari au fost multe, caci fiecare zi era o noua oportunitate , locuri noi , oameni noi . La fiecare cotitura de drum maream pasul curioasa sa vad ce rasare dupa , si niciodata asteptarile nu mi-au fost inselate. Sunt foarte curioasa sa vad filmul, sa vad lucrurile din afara , sa vad locurile prin care am trecut.
 Oricum a fost o experienta pe care o consider cea mai mare realizare a mea si care mi-a schimbat modul de a trai. Viata e cea pe care o traim astazi, nu cea de ieri sau asteptarile pentru ziua de maine. Daca visezi sa faci ceva, incepe de azi , daca nu iti iese, macar ai incercat.